Descriere capitol

David, împărat

11:1 Tot Israelul s-a strâns la David, la Hebron, zicând: „Iată că noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta.

11:2 Odinioară, chiar când era Saul împărat, tu îl duceai și aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul tău, ți-a zis: «Tu vei paște poporul Meu, Israel, și tu vei fi căpetenia poporului Meu, Israel.»”

11:3 Astfel, toți bătrânii lui Israel au venit la împărat, la Hebron, și David a făcut legământ cu ei la Hebron înaintea Domnului. L-au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului spus prin Samuel.

11:4 David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau iebusiții, locuitorii țării.

11:5 Locuitorii Iebusului i-au zis lui David: „Nu vei intra aici.” Dar David a luat cetățuia Sionului – aceasta este cetatea lui David.

11:6 David zisese: „Oricine îi va bate cel dintâi pe iebusiți va fi căpetenie și domn.” Ioab, fiul Țeruiei, s-a suit cel dintâi și a ajuns căpetenie.

11:7 David s-a așezat în cetățuie, de aceea au numit-o cetatea lui David.

11:8 A făcut zid împrejurul cetății de la Milo, de jur împrejur, și Ioab a dres cealaltă parte a cetății.

11:9 David ajungea din ce în ce mai mare, și Domnul Oștirilor era cu el.

Vitejii lui David

11:10 Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David și care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-și întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după cuvântul Domnului cu privire la Israel.

11:11 Iată, după numărul lor, vitejii care erau în slujba lui David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o singură dată.

11:12 După el, Eleazar, fiul lui Dodo, ahohitul, unul din cei trei războinici.

11:13 El era cu David la Pas-Damim, unde se strânseseră filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată de pământ plină cu orz, și poporul fugea dinaintea filistenilor.

11:14 S-au așezat în mijlocul ogorului, l-au ocrotit și i-au bătut pe filisteni. Și Domnul a dat o mare izbăvire.

11:15 Trei din cele treizeci de căpetenii s-au coborât la David pe stâncă, în peștera Adulam, când tabăra filistenilor era în Valea Refaimiților.

11:16 David era atunci în cetățuie, și o ceată a filistenilor era la Betleem.

11:17 David a avut o dorință și a zis: „Cine-mi va aduce apă de băut din fântâna de la poarta Betleemului?”

11:18 Atunci cei trei bărbați au trecut prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o și i-au dat-o lui David, dar David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului.

11:19 El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sângele acestor oameni care s-au dus cu primejdia vieții lor? Căci cu primejdia vieții lor au adus-o.” Și n-a voit s-o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji.

11:20 Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât; și i-a mers faima între cei trei.

11:21 El era cel mai cu vază dintre cei trei din rândul al doilea și a fost căpetenia lor, dar nu i-a ajuns pe cei trei dintâi.

11:22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om de preț și vestit prin isprăvile lui: el a ucis cei doi lei ai Moabului. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu într-o zi când căzuse zăpada.

11:23 El a ucis un egiptean care avea o statură de cinci coți și avea în mână o suliță ca sulul unui țesător; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu ea.

11:24 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și i-a mers faima printre cei trei viteji.

11:25 Era cel mai cu vază dintre cei treizeci, dar nu i-a ajuns pe cei trei dintâi. David l-a primit în sfatul celor mai aproape de el.

11:26 Vitejii oștirii: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem;

11:27 Șamot, din Haror; Heleț, din Palon;

11:28 Ira, fiul lui Icheș, din Tecoa; Abiezer, din Anatot;

11:29 Sibecai, hușatitul; Ilai, din Ahoah;

11:30 Maharai, din Netofa; Heled, fiul lui Baana, din Netofa;

11:31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin; Benaia, din Piraton;

11:32 Hurai, din Nahale-Gaaș; Abiel, din Araba;

11:33 Azmavet, din Baharum; Eliahba, din Șaalbon;

11:34 Bene-Hașem, din Ghizon; Ionatan, fiul lui Șaghe, din Harar;

11:35 Ahiam, fiul lui Sacar, din Harar; Elifal, fiul lui Ur;

11:36 Hefer, din Mechera; Ahia, din Palon;

11:37 Hețro, din Carmel; Naarai, fiul lui Ezbai;

11:38 Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;

11:39 Țelec, Amonitul; Nahrai, din Berot, care ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei;

11:40 Ira, din Ieter; Gareb, din Ieter;

11:41 Urie, hititul; Zabad, fiul lui Ahlai;

11:42 Adina, fiul lui Șiza, rubenitul, căpetenia rubeniților, și treizeci împreună cu el;

11:43 Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat, din Mitni;

11:44 Ozia, din Aștarot; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam, din Aroer;

11:45 Iediael, fiul lui Șimri; Ioha, fratele său, tițitul;

11:46 Eliel, din Mahavim; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam; Itma, moabitul;

11:47 Eliel, Obed și Iaasiel-Mețobaia.



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]