Descriere capitol

ISTORIA LUI SOLOMON

Solomon, împărat

1:1 Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el și l-a înălțat din ce în ce mai mult.

1:2 Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii și sute, judecătorilor, mai-marilor întregului Israel și căpeteniilor caselor părintești;

1:3 și Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălțimea de la Gabaon. Acolo se afla Cortul Întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului.

1:4 Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim în locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim.

1:5 Tot acolo se afla, înaintea Cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.

1:6 Solomon și adunarea L-au căutat pe Domnul. Și acolo, pe altarul de aramă care era înaintea Cortului Întâlnirii, I-a adus Solomon Domnului o mie de arderi-de-tot.

1:7 În timpul nopții Dumnezeu i S-a arătat lui Solomon și i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau!”

1:8 Solomon I-a răspuns lui Dumnezeu: „Tu i-ai arătat o mare bunăvoință tatălui meu, David, și m-ai pus să domnesc în locul lui.

1:9 Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduința Ta făcută tatălui meu, David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pământului!

1:10 Dă-mi dar înțelepciune și pricepere, ca să știu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece poporul Tău, poporul acesta atât de mare?”

1:11 Dumnezeu i-a zis lui Solomon: „Fiindcă dorința aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogății, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmașilor tăi, nici chiar o viață lungă, ci ceri pentru tine înțelepciune și pricepere ca să judeci poporul Meu, peste care te-am pus să domnești,

1:12 înțelepciunea și priceperea îți sunt date. Îți voi da pe deasupra bogății, averi și slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta și cum nici nu va mai avea după tine.”

Avuția lui Solomon

1:13 Solomon s-a întors la Ierusalim după ce a părăsit înălțimea de la Gabaon și Cortul Întâlnirii. Și a domnit peste Israel.

1:14 Solomon a strâns care și călărime; avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de călăreți, pe care i-a așezat în cetățile unde ținea carele și la Ierusalim, lângă împărat.

1:15 Împăratul a făcut argintul și aurul tot atât de obișnuite la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot atât de obișnuiți ca sicomorii care cresc în câmpie.

1:16 Solomon își aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau și-i luau în cete pe un preț hotărât;

1:17 se duceau și aduceau din Egipt un car cu șase sute de sicli de argint și un cal cu o sută cincizeci de sicli. Tot așa aduceau și pentru toți împărații hitiților și pentru împărații Siriei.



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]