12:1 Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
12:2 până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele și până nu se întorc norii îndată după ploaie;
12:3 până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) și să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinții), căci s-au împuținat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii);
12:4 până nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele), când huruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântărețelor se aude înăbușit,
12:5 te temi de orice înălțime și te sperii pe drum; până nu înflorește migdalul cu peri albi și de abia se târăște lăcusta; până nu-ți trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veșnică, și bocitorii cutreieră ulițele;
12:6 până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor și până nu se strică roata de la fântână;
12:7 până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
12:8 O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, totul este deșertăciune!
12:9 Pe lângă că Eclesiastul a fost înțelept, el a mai învățat și știința pe popor, a cercetat, a adâncit și a întocmit un mare număr de zicători.
12:10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului.
12:11 Cuvintele înțelepților sunt ca niște bolduri și, strânse la un loc, sunt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpân.
12:12 Încolo, fiule, ia învățătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulțime de cărți, să știi că n-ai mai isprăvi, și multă învățătură obosește trupul.
12:13 Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui! Aceasta este datoria oricărui om.
12:14 Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.