17
Refidim. Stânca din Horeb
17:1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă; și au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.
17:2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei i-au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutați ceartă cu mine? Pentru ce-L ispitiți pe Domnul?”
17:3 Poporul stătea acolo chinuit de sete și cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete aici, cu copiii și turmele noastre?”
17:4 Moise a strigat către Domnul și a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin, și au să mă ucidă cu pietre.”
17:5 Domnul i-a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului și ia cu tine vreo câțiva dintre bătrânii lui Israel; ia-ți în mână și toiagul cu care ai lovit Râul și pornește!
17:6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca și va țâșni apă din ea, și poporul va bea.” Moise a făcut așa în fața bătrânilor lui Israel.
17:7 El a numit locul acela Masa și Meriba (Ispită și ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră și Îl ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?”
Înfrângerea lui Amalec
17:8 Amalec a venit să-l bată pe Israel la Refidim.
17:9 Atunci Moise i-a zis lui Iosua: „Alege niște bărbați și ieși de luptă împotriva lui Amalec! Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”
17:10 Iosua a făcut ce-i spusese Moise și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron și Hur s-au suit pe vârful dealului.
17:11 Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel, și când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.
17:12 Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de alta, și mâinile lui au rămas întinse până la asfințitul soarelui.
17:13 Și Iosua i-a biruit pe Amalec și pe poporul lui cu tăișul sabiei.
17:14 Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, și spune-i lui Iosua că voi șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri!”
17:15 Moise a zidit un altar și i-a pus numele „Domnul, steagul meu*”.
* - Iehova-nisi
17:16 El a zis: „Pentru că și-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec din neam în neam!”