Împotriva Damascului

17:1 Prorocie împotriva Damascului:
   „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături;

17:2 cetățile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre pășune turmelor, care se culcă nestingherite acolo.

17:3 S-a isprăvit cu cetățuia lui Efraim și s-a sfârșit cu împărăția Damascului, dar rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel”, zice Domnul Oștirilor.

17:4 „În ziua aceea slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri.

17:5 Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul și brațul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim;

17:6 vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci în ramurile cu roade”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.

17:7 În ziua aceea omul se va uita spre Făcătorul său și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;

17:8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei și la stâlpii închinați soarelui.

17:9 În ziua aceea cetățile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure și de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!

17:10 Căci L-ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale și nu ți-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute și ai sădit butuci străini.

17:11 Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard și, în curând, i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, și durerea este fără leac.

17:12 Vai, ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc niște ape puternice!

17:13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vântului, ca țărâna luată de vârtej.

17:14 Spre seară vine o prăpădenie neașteptată, și până dimineața nu mai sunt: iată partea celor ce ne jupoaie și soarta celor ce ne jefuiesc.