40:1 „Mângâiați, mângâiați poporul Meu!”, zice Dumnezeul vostru.
40:2 „Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui!”
40:3 Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
40:4 Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, și strâmtorile – în vâlcele!
40:5 Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.”
40:6 Un glas zice: „Strigă!” Și eu am răspuns: „Ce să strig?” „Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei – ca floarea de pe câmp.
40:7 Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” Într-adevăr, poporul este ca iarba:
40:8 iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.
40:9 Suie-te pe un munte înalt, ca să-i vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să-i vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme și spune-le cetăților lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!”
40:10 Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui.
40:11 El Își va paște turma ca un păstor: va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează.
Puterea lui Dumnezeu
40:12 Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna?
40:13 Cine a cercetat Duhul Domnului și cine L-a luminat cu sfaturile lui?
40:14 Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură? Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea și I-a făcut cunoscută calea priceperii?
40:15 Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.
40:16 Libanul n-ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea-de-tot.
40:17 Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune.
40:18 Cu cine voiți să-L asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna?
40:19 Meșterul toarnă idolul, și argintarul îl îmbracă cu aur și-i toarnă lănțișoare de argint.
40:20 Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit, ca să facă un idol care să nu se clatine.
40:21 Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului?
40:22 El șade deasupra cercului pământului, și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el.
40:23 El îi preface într-o nimica pe voievozi și face o nimica din judecătorii pământului.
40:24 De-abia sunt sădiți, de-abia sunt semănați, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, și El suflă peste ei de se usucă și un vârtej îi ia ca pe niște paie.
40:25 „Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?”, zice Cel Sfânt.
40:26 Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.
40:27 Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”?
40:28 Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
40:29 El îi dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.
40:30 Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină,
40:31 dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.