Neemia, la Ierusalim

2:1 În luna Nisan, în anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și i l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

2:2 Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai fața tristă? Totuși nu ești bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică

2:3 și i-am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am fața tristă când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sunt arse de foc?”

2:4 Și împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor

2:5 și i-am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou!”

2:6 Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec și i-am hotărât o vreme.

2:7 Apoi i-am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,

2:8 și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemn să fac grinzi pentru porțile cetățuii de lângă Casă, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

2:9 M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai-mari ai oștii și niște călăreți.

2:10 Lui Sanbalat, horonitul, și lui Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Neemia îmbărbătează poporul

2:11 Am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile.

2:12 După aceea m-am sculat noaptea cu câțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită în afară de vita pe care călăream.

2:13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc.

2:14 Am trecut pe la Poarta Izvorului și pe la Iazul Împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

2:15 M-am suit noaptea pe la pârâu și m-am uitat iarăși cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe Poarta Văii și astfel m-am întors.

2:16 Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu le spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici mai-marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

2:17 Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care suntem: Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară!”

2:18 Și le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm și să zidim!” Și s-au întărit în această hotărâre bună.

2:19 Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, și Gheșem, arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?”

2:20 Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi, dar voi n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”