O rugăciune a unui nenorocit, când este doborât de întristare și își varsă plângerea înaintea Domnului

102:1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea    și s-ajungă strigătul meu până la Tine!

102:2 Nu-mi ascunde Fața Ta în ziua necazului meu!    Pleacă-Ți urechea spre mine când strig!    Ascultă-mă degrabă!

102:3 Căci zilele mele pier ca fumul    și oasele îmi ard ca un tăciune.

102:4 Inima îmi este lovită și mi se usucă întocmai ca iarba;    până și pâinea uit să mi-o mănânc.

102:5 Așa de mari îmi sunt gemetele,    că mi se lipesc oasele de carne.

102:6 Semăn cu pelicanul din pustie,    sunt ca o cucuvea din dărâmături;

102:7 nu mai pot dormi și sunt    ca pasărea singuratică pe un acoperiș.

102:8 În fiecare zi mă batjocoresc vrăjmașii mei,    și potrivnicii mei jură pe mine în mânia lor.

102:9 Mănânc țărână în loc de pâine    și îmi amestec lacrimile cu băutura

102:10 din pricina mâniei și a urgiei Tale,    căci Tu m-ai ridicat și m-ai aruncat departe.

102:11 Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă    și mă usuc ca iarba.

102:12 Dar Tu, Doamne, Tu împărățești pe vecie,    și pomenirea Ta ține din neam în neam.

102:13 Tu Te vei scula și vei avea milă de Sion;    căci este vremea să Te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.

102:14 Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului    și le e milă de țărâna lui.

102:15 Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului    și toți împărații pământului – de slava Ta.

102:16 Da, Domnul va zidi iarăși Sionul    și Se va arăta în slava Sa.

102:17 El ia aminte la rugăciunea nevoiașului    și nu-i nesocotește rugăciunea.

102:18 Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni,    și poporul care se va naște să-L laude pe Domnul!

102:19 Căci El privește din înălțimea sfințeniei Lui;    Domnul privește din ceruri pe pământ,

102:20 ca să audă gemetele prinșilor de război    și să-i izbăvească pe cei ce sunt pe moarte,

102:21 pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului    și laudele Lui în Ierusalim,

102:22 când se vor strânge toate popoarele    și toate împărățiile ca să-I slujească Domnului.

102:23 El mi-a frânt puterea în drum    și mi-a scurtat zilele.

102:24 Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,    Tu, ai cărui ani țin veșnic!”

102:25 Tu ai întemeiat în vechime pământul,    și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

102:26 Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne;    toate se vor învechi ca o haină;    le vei schimba ca pe un veșmânt și se vor schimba.

102:27 Dar Tu rămâi Același    și anii Tăi nu se vor sfârși.

102:28 Fiii robilor Tăi își vor locui țara    și sămânța lor va rămâne înaintea Ta.