Descriere capitol

O cântare a treptelor

132:1 Doamne, adu-Ți aminte de David    și de toate necazurile lui!

132:2 Adu-Ți aminte cum I-a jurat el Domnului    și I-a făcut următoarea juruință Puternicului lui Iacov:

132:3 „Nu voi intra în cortul în care locuiesc,    nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc,

132:4 nu voi da somn ochilor mei,    nici ațipire pleoapelor mele

132:5 până nu voi găsi un loc pentru Domnul,    o locuință pentru Puternicul lui Iacov.”

132:6 Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata,    l-am găsit în ogorul Iaar…

132:7 Haidem la locuința Lui,    să ne închinăm înaintea așternutului picioarelor Lui!…

132:8 Scoală-Te, Doamne, vino la locul Tău de odihnă,    Tu și chivotul măreției Tale!

132:9 Preoții Tăi să se îmbrace în neprihănire,    și credincioșii Tăi să scoată strigăte de bucurie!

132:10 Pentru robul Tău David,    nu-l lepăda pe unsul Tău!

132:11 Domnul i-a jurat lui David adevărul    și nu Se va întoarce de la ce a jurat:    „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.

132:12 Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu    și învățăturile Mele pe care li le voi da,    vor ședea și fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.”

132:13 Da, Domnul a ales Sionul,    l-a dorit ca locuință a Lui și a zis:

132:14 „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie;    voi locui în el, căci l-am dorit.

132:15 Îi voi binecuvânta din belșug hrana,    îi voi sătura cu pâine pe săracii lui,

132:16 îi voi îmbrăca în mântuire pe preoții lui,    și credincioșii lui vor scoate strigăte de bucurie.

132:17 Acolo voi înălța puterea lui David,    îi voi pregăti o candelă unsului Meu,

132:18 îi voi îmbrăca cu rușine pe vrăjmașii lui    și peste el va străluci cununa lui.”



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]