137:1 Pe malurile râurilor Babilonului    ședeam jos și plângeam    când ne aduceam aminte de Sion.

137:2 În sălciile din ținutul acela    ne atârnaserăm harfele,

137:3 căci acolo biruitorii noștri ne cereau cântări    și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând:    „Cântați-ne câteva din cântările Sionului!”

137:4 Cum să cântăm noi cântările Domnului    pe un pământ străin?

137:5 Dacă te voi uita, Ierusalime,    să-și uite dreapta mea destoinicia ei!

137:6 Să mi se lipească limba de cerul gurii    dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,    dacă nu voi face din Ierusalim    culmea bucuriei mele!

137:7 Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului,    care, în ziua nenorocirii Ierusalimului,    ziceau: „Radeți-l,    radeți-l din temelii!”

137:8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii,    ferice de cine-ți va întoarce la fel    răul pe care ni l-ai făcut!

137:9 Ferice de cine-i va apuca pe pruncii tăi    și-i va zdrobi de stâncă!