Către mai-marele cântăreților. Un psalm al lui David

14:1 Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu.”    S-au stricat oamenii, fac fapte urâte;    nu este niciunul care să facă binele.

14:2 Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor,    să vadă de este vreunul care să aibă pricepere    și care să-L caute pe Dumnezeu.

14:3 Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici;    nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

14:4 Și-au pierdut mintea toți cei ce săvârșesc fărădelegea,    de mănâncă poporul meu cum mănâncă pâinea    și nu-L cheamă pe Domnul?

14:5 Ei vor tremura de spaimă    când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.

14:6 Râdeți voi de nădejdea celui nenorocit,    dar scăparea lui este Domnul.

14:7 O, de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!…    Când îi va întoarce Domnul înapoi pe prinșii de război ai poporului Său,    Iacov se va veseli și Israel se va bucura.