Descriere capitol

Către mai-marele cântăreților. Se cântă ca „Cerboaica zorilor”. Un psalm al lui David

22:1 Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit    și pentru ce Te îndepărtezi fără să mă ajuți și fără s-asculți plângerile mele?

22:2 Strig ziua, Dumnezeule, și nu-mi răspunzi;    strig și noaptea, și tot n-am odihnă.

22:3 Totuși, Tu ești Cel Sfânt    și Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel.

22:4 În Tine se încredeau părinții noștri;    se încredeau și-i izbăveai.

22:5 Strigau către Tine și erau scăpați;    se încredeau în Tine și nu rămâneau de rușine.

22:6 Dar eu sunt vierme, nu om,    am ajuns de ocara oamenilor și disprețuit de popor.

22:7 Toți cei ce mă văd își bat joc de mine,    își deschid gura, dau din cap și zic:

22:8 „S-a încrezut în Domnul. Să-l mântuiască Domnul,    să-l izbăvească, fiindcă-l iubește!”

22:9 Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei,    m-ai pus la adăpost de orice grijă la țâțele mamei mele;

22:10 de când eram la sânul mamei am fost sub paza Ta,    din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.

22:11 Nu Te îndepărta de mine, căci s-apropie necazul    și nimeni nu-mi vine în ajutor!

22:12 O mulțime de tauri sunt împrejurul meu,    niște tauri din Basan mă înconjoară.

22:13 Își deschid gura împotriva mea,    ca un leu care sfâșie și răcnește.

22:14 Am ajuns ca apa care se scurge, și toate oasele mi se despart;    mi s-a făcut inima ca ceara    și se topește înăuntrul meu.

22:15 Mi se usucă puterea ca lutul    și mi se lipește limba de cerul gurii;    m-ai adus în țărâna morții.

22:16 Căci niște câini mă înconjoară,    o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul meu;    mi-au străpuns mâinile și picioarele:

22:17 toate oasele aș putea să mi le număr.    Ei însă pândesc și mă privesc;

22:18 își împart hainele mele între ei    și trag la sorți pentru cămașa mea.

22:19 Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta!    Tu, Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu!

22:20 Scapă-mi sufletul de sabie    și viața din ghearele câinilor!

22:21 Scapă-mă din gura leului    și scoate-mă din coarnele bivolului!

22:22 Voi vesti Numele Tău fraților mei    și Te voi lăuda în mijlocul adunării.

22:23 Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L!    Voi toți, sămânță a lui Iacov, slăviți-L!    Cutremurați-vă înaintea Lui, voi toți, sămânță a lui Israel!

22:24 Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenorocit    și nu-Și ascunde Fața de el,    ci îl ascultă când strigă către El.

22:25 În adunarea cea mare Tu vei fi pricina laudelor mele    și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine.

22:26 Cei săraci vor mânca și se vor sătura,    cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.    Veselă să vă fie inima pe vecie!

22:27 Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul;    toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.

22:28 Căci a Domnului este Împărăția:    El stăpânește peste neamuri.

22:29 Toți cei puternici de pe pământ vor mânca și se vor închina și ei;    înaintea Lui se vor pleca toți cei ce se coboară în țărână,    cei ce nu pot să-și păstreze viața.

22:30 O sămânță de oameni Îi va sluji    și se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.

22:31 Aceștia vor veni și vor vesti dreptatea Lui,    vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naște.



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]