Descriere capitol

Un psalm al lui David

27:1 Domnul este lumina și mântuirea mea:    de cine să mă tem?    Domnul este sprijinitorul vieții mele:    de cine să-mi fie frică?

27:2 Când înaintează cei răi împotriva mea,    ca să-mi mănânce carnea,    tocmai ei – prigonitorii și vrăjmașii mei –    se clatină și cad.

27:3 Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea,    inima mea tot nu s-ar teme.    Chiar război de s-ar ridica împotriva mea,    tot plin de încredere aș fi.

27:4 Un lucru cer de la Domnul    și-l doresc fierbinte:    aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului,    ca să privesc frumusețea Domnului    și să mă minunez de Templul Lui.

27:5 Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului,    mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui    și mă va înălța pe o stâncă.

27:6 Iată că mi se și înalță capul peste vrăjmașii mei, care mă înconjoară:    voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiței,    voi cânta și Îl voi lăuda pe Domnul.

27:7 Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem:    ai milă de mine și ascultă-mă!

27:8 Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Fața Mea!”    Și Fața Ta, Doamne, o caut!

27:9 Nu-mi ascunde Fața Ta,    nu-l îndepărta cu mânie pe robul Tău!    Tu ești ajutorul meu, nu mă lăsa,    nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!

27:10 Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc,    dar Domnul mă primește.

27:11 Învață-mă, Doamne, calea Ta și povățuiește-mă pe cărarea cea dreaptă    din pricina vrăjmașilor mei!

27:12 Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei!    Căci împotriva mea se ridică niște martori mincinoși    și niște oameni care nu suflă decât asuprire.

27:13 O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului    pe pământul celor vii!…

27:14 Nădăjduiește în Domnul!    Fii tare, îmbărbătează-ți inima    și nădăjduiește în Domnul!



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]