Către mai-marele cântăreților. O cântare a lui David, făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec.”

52:1 Pentru ce te fălești cu răutatea ta, asupritorule?    Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.

52:2 Limba ta nu născocește decât răutate,    ca un brici ascuțit, viclean ce ești!

52:3 Tu iubești mai degrabă răul decât binele,    mai degrabă minciuna decât adevărul. (Oprire)

52:4 Tu iubești numai cuvinte nimicitoare,    limbă înșelătoare!

52:5 De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie,    te va apuca și te va ridica din cortul tău    și te va dezrădăcina din pământul celor vii. (Oprire)

52:6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme    și vor râde de el, zicând:

52:7 „Iată omul care nu-L lua ca ocrotitor pe Dumnezeu,    ci se încredea în bogățiile lui cele mari    și se bizuia pe răutatea lui.”

52:8 Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde,    mă încred în bunătatea lui Dumnezeu în veci de veci.

52:9 Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat;    și în fața copiilor Tăi voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.