71:1 În Tine, Doamne, îmi caut scăparea: să nu rămân de rușine niciodată!
71:2 Scapă-mă în dreptatea Ta și izbăvește-mă! Pleacă-Ți urechea spre mine și ajută-mă!
71:3 Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu ești stânca și cetățuia mea.
71:4 Izbăvește-mă, Dumnezeule, din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit și asupritor!
71:5 Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinerețea mea.
71:6 Pe Tine mă sprijin din pântecele mamei mele. Tu ești Binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.
71:7 Pentru mulți, am ajuns ca o minune, dar Tu ești scăparea mea cea tare.
71:8 Să mi se umple gura de laudele Tale și-n fiecare zi să Te slăvească!
71:9 Nu mă lepăda la vremea bătrâneții; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!
71:10 Căci vrăjmașii mei vorbesc de mine, și cei ce-mi pândesc viața se sfătuiesc între ei,
71:11 zicând: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriți-l, puneți mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!”
71:12 Dumnezeule, nu Te îndepărta de mine! Dumnezeule, vino degrabă în ajutorul meu!
71:13 Să rămână de rușine și nimiciți cei ce vor să-mi ia viața! Să fie acoperiți de rușine și de ocară cei ce-mi caută pierzarea!
71:14 Și eu voi nădăjdui pururea, Te voi lăuda tot mai mult.
71:15 Gura mea va vesti zi de zi dreptatea și mântuirea Ta, căci nu le cunosc marginile.
71:16 Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule! Voi pomeni dreptatea Ta și numai pe a Ta.
71:17 Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe, și până acum eu vestesc minunile Tale.
71:18 Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneți cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum și puterea Ta neamului de oameni care va veni!
71:19 Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer. Tu ai săvârșit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine?
71:20 Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri și nenorociri, dar ne vei da iarăși viața, ne vei scoate iarăși din adâncurile pământului.
71:21 Înalță-mi mărimea, întoarce-Te și mângâie-mă din nou,
71:22 și Te voi lăuda în sunet de alăută, Îți voi cânta credincioșia, Dumnezeule; Te voi lăuda cu harfa, Sfântul lui Israel!
71:23 Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit;
71:24 și limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta, căci cei ce-mi caută pierzarea sunt rușinați și roșii de rușine.