94:1 Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
94:2 Scoală-Te, Judecător al pământului, și răsplătește-le celor mândri după faptele lor!
94:3 Până când vor birui cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi?
94:4 Ei țin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie și toți cei ce fac răul se fălesc.
94:5 Ei zdrobesc poporul Tău, Doamne, și asupresc moștenirea Ta.
94:6 Înjunghie văduva și străinul, îi ucid pe orfani
94:7 și zic: „Nu vede Domnul și Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!”
94:8 Totuși, învățați-vă minte, oameni fără minte! Când vă veți înțelepți, nebunilor?
94:9 Cel ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?
94:10 Cel ce pedepsește neamurile s-ar putea să nu pedepsească, El, care i-a dat omului pricepere?
94:11 Domnul cunoaște gândurile omului: știe că sunt deșarte.
94:12 Ferice de omul pe care-l pedepsești Tu, Doamne, și pe care-l înveți din Legea Ta,
94:13 ca să-l liniștești în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!
94:14 Căci Domnul nu-Și lasă poporul și nu-Și părăsește moștenirea,
94:15 ci se va face odată judecata după dreptate, și toți cei cu inima curată o vor găsi bună.
94:16 Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
94:17 De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții!
94:18 Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.
94:19 Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
94:20 Te vor pune cei răi să șezi pe scaunul lor de domnie, ei, care pregătesc nenorocirea la adăpostul legii?
94:21 Ei se strâng împotriva vieții celui neprihănit și osândesc sânge nevinovat.
94:22 Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
94:23 El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.