Averea și cinstea sunt tot deșertăciuni

6:1 Este un rău pe care l-am văzut sub soare și care se întâlnește des între oameni.

6:2 Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății și slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare.

6:3 Chiar dacă un om ar avea o sută de copii și ar trăi mulți ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dacă nu i se satură sufletul de bunătățile agonisite de el și dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.

6:4 Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric și numele îi rămâne acoperit cu întuneric;

6:5 n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, și de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.

6:6 Și de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

6:7 Toată truda omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc niciodată.

6:8 Căci ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care știe să se poarte înaintea celor vii?

6:9 Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.

6:10 Ce este omul se cunoaște după numele care i s-a dat demult: se știe că este din pământ și nu poate să se judece cu Cel ce este mai tare decât el.

6:11 Căci, chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulțește deșertăciunea, ce folos are omul din ea?

6:12 Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții lui de viețuire deșartă, pe care le petrece ca o umbră? Și cine poate să-i spună omului ce va fi după el sub soare?