17:1 Mi se pierde suflarea,    mi se sting zilele,    mă așteaptă mormântul.

17:2 Sunt înconjurat de batjocoritori,    și ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

17:3 Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta;    altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

17:4 Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii.    De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.

17:5 Cine își dă prietenii să fie prădați,    copiilor aceluia li se vor topi ochii.

17:6 M-a făcut de basmul oamenilor    și ca unul pe care-l scuipi în față.

17:7 Ochiul mi se întunecă de durere;    toate mădularele mele sunt ca o umbră.

17:8 Oamenii fără prihană sunt înmărmuriți de aceasta,    și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

17:9 Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui,    cel cu mâinile curate se întărește tot mai mult.

17:10 Dar voi toți întoarceți-vă,    veniți iarăși cu cuvântările voastre,    și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept!

17:11 Ce! Mi s-au dus zilele,    mi s-au nimicit planurile,    planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…

17:12 Și ei mai spun că noaptea este zi,    că se apropie lumina, când întunericul a și venit,

17:13 când Locuința Morților o aștept ca locuință,    când în întuneric îmi voi înălța culcușul,

17:14 când strig gropii: «Tu ești tatăl meu!»    și viermilor: «Voi sunteți mama și sora mea!»

17:15 Unde mai este atunci nădejdea mea?    Și cine mai poate vedea nădejdea mea?

17:16 Ea se va coborî cu mine la porțile Locuinței Morților,    când vom merge împreună să ne odihnim în țărână.”