Plângerea lui Iov

3:1 După aceea Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.

3:2 A luat cuvântul și a zis:

3:3 „Blestemate să fie ziua în care m-am născut    și noaptea care a zis: «S-a zămislit un copil de parte bărbătească»!

3:4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea,    să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer    și să nu mai strălucească lumina peste ea!

3:5 S-o cuprindă întunericul și umbra morții,    nori groși să vină peste ea    și neguri de peste zi s-o înspăimânte!

3:6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,    să piară din an,    să nu mai fie numărată între luni!

3:7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

3:8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,    de cei ce știu să întărâte leviatanul;

3:9 să se întunece stelele din amurgul ei,    în zadar să aștepte lumina    și să nu mai vadă geana zorilor zilei!

3:10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,    nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.

3:11 De ce n-am murit în pântecele mamei mele?    De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?

3:12 De ce am găsit genunchi care să mă primească    și țâțe care să-mi dea lapte?

3:13 Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,    aș dormi și m-aș odihni

3:14 cu împărații și cei mari de pe pământ,    care și-au zidit falnice morminte,

3:15 cu domnitorii care aveau aur    și și-au umplut casele cu argint.

3:16 Sau n-aș mai fi în viață,    aș fi ca o stârpitură îngropată,    ca niște copii care n-au văzut lumina!

3:17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi,    acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.

3:18 Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace,    nu mai aud glasul asupritorului;

3:19 cel mic și cel mare sunt totuna acolo,    și robul scapă de stăpânul său.

3:20 Pentru ce îi dă Dumnezeu lumină celui ce suferă    și viață celor amărâți la suflet,

3:21 care așteaptă moartea, și nu vine,    măcar că o doresc mai mult decât o comoară,

3:22 care n-ar mai putea de bucurie    și de veselie dacă ar găsi mormântul?

3:23 Pentru ce, zic, îi dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,    pe care îl îngrădește Dumnezeu din toate părțile?

3:24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele,    și jalea mi se varsă ca apa.

3:25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;    de ce mi-e frică, de aceea am parte!

3:26 N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,    și necazul dă peste mine.”