30:1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,    pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

30:2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,    când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

30:3 Sfrijiți de sărăcie și foame,    fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

30:4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei    și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

30:5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,    strigă lumea după ei ca după niște hoți.

30:6 Locuiesc în văi îngrozitoare,    în peșterile pământului și în stânci.

30:7 Urlă printre stufișuri    și se adună sub mărăcini.

30:8 Ființe mârșave și disprețuite,    sunt izgoniți din țară.

30:9 Și acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor,    am ajuns de batjocura lor.

30:10 Mă urăsc, mă ocolesc,    mă scuipă în față.

30:11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,    nu mai au niciun frâu înaintea mea.

30:12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea    și îmi împing picioarele    și își croiesc cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

30:13 Îmi nimicesc cărarea    și lucrează ca să mă prăpădească,    ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

30:14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,    se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

30:15 Mă apucă groaza.    Slava îmi este spulberată ca de vânt,    ca un nor a trecut fericirea mea.

30:16 Și acum mi se topește sufletul în mine    și m-au apucat zilele suferinței.

30:17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,    durerea care mă roade nu încetează.

30:18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,    mi se lipește de trup ca o cămașă.

30:19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi    și am ajuns ca țărâna și cenușa.

30:20 Strig către Tine, și nu-mi răspunzi;    stau în picioare, și nu mă vezi.

30:21 Ești fără milă împotriva mea,    lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

30:22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt    și mă nimicești cu suflarea furtunii.

30:23 Căci știu că mă duci la moarte,    în locul unde se întâlnesc toți cei vii.

30:24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?    Cel în nenorocire nu cere ajutor?

30:25 Nu-l plângeam eu pe cel amărât?    N-avea inima mea milă de cel lipsit?

30:26 Mă așteptam la fericire,    și, când colo, nenorocirea a venit peste mine;    trăgeam nădejde de lumină,    și, când colo, a venit întunericul.

30:27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,    m-au apucat zilele de durere.

30:28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.    Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

30:29 Am ajuns frate cu șacalii,    tovarăș cu struții.

30:30 Pielea mi se înnegrește și cade,    iar oasele îmi ard și se usucă.

30:31 Harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale,    și cavalul meu scoate sunete plângătoare.