Cuvântarea lui Elihu

32:1 Acești trei oameni au încetat să-i mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.

32:2 Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.

32:3 Și s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui pentru că nu găseau nimic de răspuns, și totuși îl osândeau pe Iov.

32:4 Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu așteptase până în clipa aceasta ca să-i vorbească lui Iov.

32:5 Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.

32:6 Și Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul și a zis:    „Eu sunt tânăr, și voi sunteți bătrâni,    de aceea m-am temut    și m-am ferit să vă arăt gândul meu.

32:7 Eu îmi ziceam: «Să vorbească bătrânețea,    marele număr de ani să-i învețe pe alții înțelepciunea.»

32:8 Dar, de fapt, în om duhul,    suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.

32:9 Nu vârsta aduce înțelepciunea,    nu bătrânețea te face în stare să judeci.

32:10 Iată de ce zic: «Ascultați-mă!»    Îmi voi spune și eu părerea.

32:11 Am așteptat sfârșitul cuvântărilor voastre,    v-am urmărit dovezile,    cercetarea pe care ați făcut-o cuvintelor lui Iov.

32:12 V-am dat toată luarea aminte;    și iată că niciunul din voi nu l-a încredințat,    niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.

32:13 Să nu ziceți însă: «În el noi am găsit înțelepciunea –    numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om.»

32:14 Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul,    de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.

32:15 Ei se tem, nu mai răspund.    Li s-a tăiat cuvântul.

32:16 Am așteptat până și-au sfârșit cuvântările,    până s-au oprit și n-au știut ce să mai răspundă.

32:17 Vreau să răspund și eu la rândul meu,    vreau să spun și eu ce gândesc.

32:18 Căci sunt plin de cuvinte,    îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;

32:19 lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă,    ca niște burdufuri noi gata să plesnească.

32:20 Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie,    îmi voi deschide buzele și voi răspunde.

32:21 Nu voi căuta la înfățișare,    nu voi linguși pe nimeni,

32:22 căci nu știu să lingușesc,    altfel într-o clipeală m-ar lua Ziditorul meu.