10:1 Pentru ce stai așa de departe, Doamne?    Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?

10:2 Cel rău, în mândria lui, îi urmărește pe cei nenorociți,    și ei cad jertfă curselor urzite de el.

10:3 Căci cel rău se fălește cu pofta lui,    iar răpitorul Îl batjocorește și Îl nesocotește pe Domnul.

10:4 Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepsește Domnul.    Nu este Dumnezeu.” Iată toate gândurile lui.

10:5 Treburile îi merg bine în orice vreme;    judecățile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea,    și suflă cu dispreț împotriva tuturor potrivnicilor lui.

10:6 El zice în inima lui: „Nu mă clatin,    în veci sunt scutit de nenorocire!”

10:7 Gura îi este plină de blesteme, de înșelătorii și de vicleșuguri    și sub limbă are răutate și fărădelege.

10:8 Stă la pândă lângă sate    și îl ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice;    ochii lui îl pândesc pe cel nenorocit.

10:9 Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină:    stă la pândă să-l prindă pe cel nenorocit.    Îl prinde și-l trage în lațul lui;

10:10 se îndoaie, se pleacă    și-i cad săracii în gheare.

10:11 El zice în inima lui: „Dumnezeu uită.    Își ascunde Fața și în veac nu va vedea.”

10:12 Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, ridică mâna!    Nu-i uita pe cei nenorociți!

10:13 Pentru ce să-L hulească cel rău pe Dumnezeu?    Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepsești?

10:14 Dar Tu vezi; căci Tu privești necazul și suferința, ca să iei în mână pricina lor.    În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit,    și Tu îi vii în ajutor orfanului.

10:15 Zdrobește brațul celui rău,    pedepsește-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!

10:16 Domnul este Împărat în veci de veci;    neamurile sunt nimicite din țara Lui.

10:17 Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne!    Le întărești inima, Îți pleci urechea spre ei,

10:18 ca să le faci dreptate orfanului și celui asuprit    și ca să nu mai insufle groaza omul luat din pământ.