Către mai-marele cântăreților. Un psalm al lui David

139:1 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,

139:2 știi când stau jos și când mă scol    și de departe îmi pătrunzi gândul.

139:3 Știi când umblu și când mă culc    și cunoști toate căile mele.

139:4 Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă,    și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.

139:5 Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte    și-Ți pui mâna peste mine.

139:6 O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele:    este prea înaltă ca s-o pot prinde.

139:7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău    și unde voi fugi departe de Fața Ta?

139:8 Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo;    dacă mă voi culca în Locuința Morților, iată-Te și acolo.

139:9 Dacă voi lua aripile zorilor    și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,

139:10 și acolo mâna Ta mă va călăuzi    și dreapta Ta mă va apuca.

139:11 Dacă voi zice: „Cel puțin întunericul mă va acoperi    și se va face noapte lumina dimprejurul meu”,

139:12 iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine,    ci noaptea strălucește ca ziua,    și întunericul – ca lumina.

139:13 Tu mi-ai întocmit rărunchii,    Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele:

139:14 Te laud că sunt o făptură așa de minunată.    Minunate sunt lucrările Tale    și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

139:15 Trupul meu nu era ascuns de Tine    când am fost făcut într-un loc tainic,    țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

139:16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau    și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,    mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

139:17 Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule,    și cât de mare este numărul lor!

139:18 Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.    Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.

139:19 O, Dumnezeule, de l-ai ucide pe cel rău!    Depărtați-vă de la mine, oameni setoși de sânge!

139:20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,    Îți iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmașii Tăi.

139:21 Să nu-i urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc    și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?

139:22 Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită;    îi privesc ca pe vrăjmași ai mei.

139:23 Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima!    Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!

139:24 Vezi dacă sunt pe o cale rea    și du-mă pe calea veșniciei!