O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peșteră

142:1 Cu glasul meu strig către Domnul,    cu glasul meu mă rog către Domnul.

142:2 Îmi vărs necazul înaintea Lui    și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.

142:3 Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea.    Pe drumul pe care umblu mi-au întins o cursă.

142:4 Aruncă-Ți ochii la dreapta și privește! Nimeni nu mă mai cunoaște,    orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

142:5 Doamne, către Tine strig și zic: „Tu ești scăparea mea,    partea mea de moștenire pe pământul celor vii.”

142:6 Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot!    Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine!

142:7 Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău!    Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoare când îmi vei face bine.