2:1 Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte?

2:2 Împărații pământului se răscoală    și domnitorii se sfătuiesc împreună    împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând:

2:3 „Să le rupem legăturile    și să scăpăm de lanțurile lor!”

2:4 Cel ce șade în ceruri râde,    Domnul Își bate joc de ei.

2:5 Apoi, în mânia Lui, le vorbește    și-i îngrozește cu urgia Sa, zicând:

2:6 „Totuși Eu L-am uns pe Împăratul Meu    pe Sion, muntele Meu cel sfânt.”

2:7 „Eu voi vesti hotărârea Lui”, zice Unsul.    „Domnul Mi-a zis: «Tu ești Fiul Meu.    Astăzi Te-am născut.

2:8 Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire    și marginile pământului în stăpânire!

2:9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier    și le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.»”

2:10 Acum dar, împărați, purtați-vă cu înțelepciune!    Luați învățătură, judecătorii pământului!

2:11 Slujiți-I Domnului cu frică    și bucurați-vă tremurând!

2:12 Dați-I cinste Fiului, ca să nu Se mânie    și să nu pieriți pe calea voastră,    căci mânia Lui este gata să se aprindă!    Ferice de toți câți se încred în El!