Către mai-marele cântăreților: către Iedutun. Un psalm al lui David

39:1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele,    ca să nu păcătuiesc cu limba;    îmi voi pune frâu gurii    cât va sta cel rău înaintea mea.”

39:2 Am stat mut, în tăcere;    am tăcut, măcar că eram nenorocit,    și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.

39:3 Îmi ardea inima în mine,    un foc lăuntric mă mistuia,    și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:

39:4 „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele,    care este măsura zilelor mele,    ca să știu cât de trecător sunt!”

39:5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână,    și viața mea este ca o nimica înaintea Ta.    Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)

39:6 Da, omul umblă ca o umbră,    se frământă degeaba,    strânge la comori și nu știe cine le va lua.

39:7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?    În Tine îmi este nădejdea.

39:8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele!    Nu mă face de ocara celui nebun!

39:9 Stau mut, nu deschid gura,    căci Tu lucrezi.

39:10 Abate-Ți loviturile de la mine!    Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

39:11 Tu îl pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui;    îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump.    Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

39:12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,    și pleacă-Ți urechea la strigătele mele!    Nu tăcea în fața lacrimilor mele!    Căci sunt un străin înaintea Ta,    un pribeag, ca toți părinții mei.

39:13 Abate-Ți privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu,    până nu mă duc și nu voi mai fi!