Descriere capitol

Către mai-marele cântăreților. Un psalm al lui David

40:1 Îmi pusesem nădejdea în Domnul,    și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.

40:2 M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei,    mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.

40:3 Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.    Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut    și s-au încrezut în Domnul.

40:4 Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul    și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși!

40:5 Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine:    nimeni nu se poate asemăna cu Tine.    Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez,    dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.

40:6 Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare,    ci mi-ai străpuns urechile;    nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispășire.

40:7 Atunci am zis: „Iată-mă că vin!    – În sulul cărții este scris despre mine. –

40:8 Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!    Și Legea Ta este în fundul inimii mele.”

40:9 Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare;    iată că nu-mi închid buzele.    Tu știi lucrul acesta, Doamne!

40:10 Nu țin în inima mea îndurarea Ta,    ci vestesc adevărul Tău și mântuirea Ta    și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare.

40:11 Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale,    ci bunătatea și credincioșia Ta mă vor păzi totdeauna.

40:12 Căci rele fără număr mă împresoară,    m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele și nu le mai pot suferi vederea.    Sunt mai multe decât perii capului meu și mi se înmoaie inima.

40:13 Izbăvește-mă, Doamne!    Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu!

40:14 Să fie rușinați și înfruntați    toți cei ce vor să-mi ia viața!    Să dea înapoi și să roșească de rușine    cei ce-mi doresc pierzarea!

40:15 Să rămână înlemniți de rușinea lor    cei ce-mi zic: „Ha, ha!”

40:16 Să se bucure și să se veselească în Tine toți cei ce Te caută!    Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare:    „Mărit să fie Domnul!”

40:17 Eu sunt sărac și lipsit,    dar Domnul Se gândește la mine.    Tu ești ajutorul și izbăvitorul meu:    nu zăbovi, Dumnezeule!



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]