CARTEA A DOUA

Către mai-marele cântăreților. Cântarea fiilor lui Core

42:1 Cum dorește un cerb izvoarele de apă,    așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

42:2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu;    când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

42:3 Cu lacrimi mă hrănesc zi și noapte,    când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”

42:4 Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în mine    când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime    și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu,    în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire    ale unei mulțimi în sărbătoare.

42:5 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu?    Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda;    El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.

42:6 Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule,    de aceea la Tine mă gândesc din țara Iordanului,    din Hermon și din muntele Mițear.

42:7 Un val cheamă un alt val la vuietul căderii apelor Tale;    toate talazurile și valurile Tale trec peste mine.

42:8 Ziua Domnul îmi dădea îndurarea Lui,    iar noaptea cântam laudele Lui    și Îi înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele.

42:9 De aceea Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiți?    Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmașului?”

42:10 Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei    și-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”

42:11 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu?    Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda;    El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.