Descriere capitol

Către mai-marele cântăreților. De cântat cu flautele. Un psalm al lui David

5:1 Pleacă-Ți urechea la cuvintele mele, Doamne!    Ascultă suspinele mele!

5:2 Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu,    căci către Tine mă rog!

5:3 Doamne, auzi-mi glasul dimineața!    Dimineața, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept.

5:4 Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-I placă răul;    cel rău nu poate locui lângă Tine.

5:5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi;    Tu îi urăști pe cei ce fac fărădelegea

5:6 și îi pierzi pe cei mincinoși;    Domnul îi urăște pe oamenii care varsă sânge și înșală.

5:7 Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în Casa Ta    și să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt.

5:8 Doamne, călăuzește-mă pe calea plăcută Ție, din pricina vrăjmașilor mei!    Netezește calea Ta sub pașii mei!

5:9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor;    inima le este plină de răutate,    gâtlejul le este un mormânt deschis    și pe limbă au vorbe lingușitoare.

5:10 Lovește-i ca pe niște vinovați, Dumnezeule!    Fă-i să cadă prin înseși sfaturile lor!    Prăbușește-i în mijlocul păcatelor lor fără număr,    căci se răzvrătesc împotriva Ta!

5:11 Atunci toți cei ce se încred în Tine se vor bucura,    se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti.    Tu vei fi bucuria    celor ce iubesc Numele Tău.

5:12 Căci Tu îl binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne,    și-l înconjori cu bunăvoința Ta cum l-ai înconjura cu un scut.



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]