Către mai-marele cântăreților. De cântat pe instrumente cu coarde, pe harfa cu opt coarde. Un psalm al lui David
6:1 Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta și nu mă mustra cu urgia Ta!
6:2 Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele!
6:3 Sufletul mi-e îngrozit de tot. Și Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?
6:4 Întoarce-Te, Doamne, izbăvește-mi sufletul! Mântuiește-mă, pentru îndurarea Ta!
6:5 Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în Locuința Morților?
6:6 Nu mai pot gemând. În fiecare noapte îmi stropesc așternutul și-mi scald patul în lacrimi.
6:7 Mi s-a supt fața de întristare și a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.
6:8 Depărtați-vă de la mine toți cei ce faceți răul, căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!
6:9 Domnul îmi ascultă cererile și Domnul îmi primește rugăciunea.
6:10 Toți vrăjmașii mei vor fi acoperiți de rușine și cuprinși de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiți de rușine.