CARTEA A TREIA

Un psalm al lui Asaf

73:1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,    cu cei cu inima curată!

73:2 Totuși, era să mi se îndoaie piciorul    și erau să-mi alunece pașii!

73:3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți    când vedeam fericirea celor răi.

73:4 Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte    și trupul le este încărcat de grăsime.

73:5 N-au parte de suferințele omenești    și nu sunt loviți ca ceilalți oameni.

73:6 De aceea mândria le slujește ca salbă    și asuprirea este haina care-i învelește.

73:7 Li se bulbucă ochii de grăsime    și au mai mult decât le-ar dori inima.

73:8 Râd și vorbesc cu răutate de asuprire:    vorbesc de sus,

73:9 își înalță gura până la ceruri    și limba le cutreieră pământul.

73:10 De aceea aleargă lumea la ei,    înghite apă din plin

73:11 și zice: „Ce ar putea să știe Dumnezeu    și ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”

73:12 Așa sunt cei răi:    totdeauna fericiți și își măresc bogățiile.

73:13 Degeaba dar mi-am curățit eu inima    și mi-am spălat mâinile în nevinovăție,

73:14 căci în fiecare zi sunt lovit    și în toate diminețile sunt pedepsit.

73:15 Dacă aș zice: „Vreau să vorbesc ca ei”,    iată că n-aș fi credincios neamului copiilor Tăi.

73:16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,    dar zadarnică mi-a fost truda,

73:17 până ce am intrat în sfântul Locaș al lui Dumnezeu    și am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.

73:18 Da, Tu-i pui în locuri alunecoase    și-i arunci în prăpăd.

73:19 Cum sunt nimiciți într-o clipă!    Sunt pierduți, prăpădiți printr-un sfârșit năprasnic.

73:20 Ca un vis la deșteptare,    așa le lepezi chipul, Doamne, la deșteptarea Ta!

73:21 Când mi se amăra inima    și mă simțeam străpuns în măruntaie,

73:22 eram prost și fără judecată,    eram ca un dobitoc înaintea Ta.

73:23 Însă eu sunt totdeauna cu Tine;    Tu m-ai apucat de mâna dreaptă,

73:24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău,    apoi mă vei primi în slavă.

73:25 Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine?    Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.

73:26 Carnea și inima pot să mi se prăpădească,    fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.

73:27 Căci iată că cei ce se îndepărtează de Tine pier;    Tu îi nimicești pe toți cei ce-Ți sunt necredincioși.

73:28 Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu:    pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost,    ca să povestesc toate lucrările Tale.