Către mai-marele cântăreților. „Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David, făcută când a fugit în peșteră, urmărit de Saul

57:1 Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine,    căci în Tine mi se încrede sufletul;    la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare    până vor trece nenorocirile.

57:2 Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt,    către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.

57:3 El îmi va trimite izbăvire din cer,    în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire)    Da, Dumnezeu Își va trimite bunătatea și credincioșia.

57:4 Sufletul meu este între niște lei:    stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări,    în mijlocul unor oameni ai căror dinți sunt sulițe și săgeți    și a căror limbă este o sabie ascuțită.

57:5 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule,    peste tot pământul să se întindă slava Ta!

57:6 Ei întinseseră un laț sub pașii mei;    sufletul mi se încovoia    și-mi săpaseră o groapă înainte:    dar au căzut ei în ea. (Oprire)

57:7 Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare;    voi cânta, da, și voi suna din instrumentele mele.

57:8 Trezește-te, suflete! Treziți-vă, alăută și harfă!    Mă voi trezi în zori de zi.

57:9 Te voi lăuda printre popoare, Doamne!    Te voi cânta printre neamuri,

57:10 căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri,    și credincioșia Ta – până la nori.

57:11 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule,    peste tot pământul să se întindă slava Ta!