Descriere capitol

Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui Asaf. O cântare

76:1 Dumnezeu este cunoscut în Iuda,    mare este Numele Lui în Israel!

76:2 Cortul Lui este în Salem,    și locuința Lui, în Sion;

76:3 acolo a sfărâmat El săgețile,    scutul, sabia și armele de război. (Oprire)

76:4 Tu ești mai măreț, mai puternic decât munții răpitorilor.

76:5 Despuiați au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi;    n-au putut să se apere toți acei oameni viteji.

76:6 La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov,    au adormit și călăreți, și cai.

76:7 Cât de înfricoșător ești Tu!    Cine poate să-Ți stea împotrivă când Îți izbucnește mânia?

76:8 Ai rostit hotărârea de la înălțimea cerurilor;    pământul s-a îngrozit și a tăcut

76:9 când S-a ridicat Dumnezeu să facă dreptate    și să-i scape pe toți nenorociții de pe pământ. (Oprire)

76:10 Omul Te laudă chiar și în mânia lui,    când Te îmbraci cu toată urgia Ta.

76:11 Faceți-I juruințe Domnului, Dumnezeului vostru, și împliniți-le!    Toți cei ce-L înconjoară să-I aducă daruri Dumnezeului celui înfricoșător.

76:12 El frânge mândria domnitorilor,    El este înfricoșător pentru împărații pământului.



Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]